Institutii din satul Pluton

„Şcoala din Ploton” a luat fiinţă în anul 1893. Până la această dată, copiii din acest sat urmau  şcoala din Piprig  sau la şcolile de peste Petru-Vodă, chiar până la Broşteni. În primul an  de şcoală erau înscrişi vreo 20 de copii. Primul învăţător  a fost Vasile  Gheramisescu, absolvent al şcolii primare (1893- 1901), despre care sătenii aveau  cuvinte bune deşi  n-avea pregătirea necesară.

Cursurile s-au ţinut prin  diverse  case închiriate, unele din ele total necorespunzătoare, precum se arată în procesul verbal  de inspecţie încheiat la 5 mai 1900 de exigentul revizor şcolar Gh. Nicolau „[...]cu lut pe jos, şcoala fără latrină, arhiva ţinută pe laviţă  [...] 13 copii prezenţi din 51 înscrişi  ”, iar după 8 ani, un alt organ de control scria: „ [...] aerisirea se face pe uşă, casa nelipită pe dinafară. Copii stau în picioare. E şi ruşinos şi dureros ”.

Un alt local s-a construit în 1922-1923, cu două săli de clasă şi o mică locuinţă pentru director. Cheltuielile de construcţie au fost, în parte, susţinute de cooperativa „Mihăieţ”. Din cauza grabei cu care s-a construit localul a şi început a căpăta bureţi, necesitând refacerea.

În anul 1968 s-au deschis porţile noii locaţii a şcolii din sat ce cuprindea patru clase, grădiniţă, bibliotecă, laborator, cancelarie şi o cameră pentru director. În decursul timpului această unitate a cunoscut numeroase transformări, astăzi fiind o şcoală modernă ce are o bibliotecă cu destule cărţi pentru elevii satului, o grădiniţă modernă plină de jucării şi de materiale care să îi ajute pe cei mici să păşească voios în clasa întâi, patru săli de clasă unde elevii au condiţii destul de bune de studiu, laboratoare de informatică, chimie, biologie, fizică.

Biserica cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” şi „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”(1838) din Pluton  este construită jumătate din zid, până la  ferestre  şi jumătate din lemn. A fost construită aşa pentru că a fost construită de doi meşteri: un neamţ care a murit în timpul construcţiei şi apoi un meşter român. Cheltuielile au fost suportate  de Mânăstirea Neamţ, prin stareţul Neonil, care pregătea întemeierea  unui schit de călugări. Înainte fusese deja un schit de maici . La această biserică au slujit preoţi călugări , preoţi mireni sau preoţi din Ardeal, cum a fost preotul Grigore Gheorghe. Dintre preoţii mireni, amintim pe preotul I. Vasiliu şi apoi fiul acestuia, care păstorea şi în 1935. De atunci, lăcaşul a suferit câteva modificări de restaurare la acoperiş. În anul 1999 a fost pictată pentru prima dată.Sfântul lăcaş adăposteşte o catapeteasmă veche, înnegrită de vremuri, care este alcătuită din icoane pictate în stilul neoclasic. Din păcate , această capodoperă nu este pusă în valoare, fiind doar văzută de locuitorii satului în zilele de sărbătoare când se duc la Biserică. Trebuie precizat faptul că şi obiectele de cult, prapurile, sfeşnicele, candelele datează din anul 1928 (pentru cei interesaţi este bine să se uite la inscripţiile de pe ele).

În sfânta Biserică se poate vedea o piatră care are la mijloc simbolul sfintei Cruci. Aceasta a  fost găsită de localnicul Marc Mihai în timp ce lucra la pădure. Iată că Dumnezeu face minuni şi ne arată nebănuitele sale puteri.

Înconjurat de cimitir, sfântul lăcaş este situat în centrul satului, oferind posibilitatea tuturor de a merge la biserică şi de a nu depune prea mult efort mergând dintr-o parte a satului în alta.