Patriarhul Nicodim Munteanu

În partea de nord a ţinutului Neamţului, pe malurile Ozanei „cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul” se află localitatea Pipirig. Locuitorii formează o puternică şi bine conturată comunitate, omogenă prin tradiţii, viaţă spirituală şi obiceiuri.

Pipirigul şi-a făcut intrarea în spiritualitatea românească prin Ion Creangă; geniul humuleştean venea des în copilărie la bunicii săi-Nastasia şi David Creangă, de la care a învăţat să fie bun, blând şi omenos. Pipirigul însă, nu este cunoscut doar din „Amintiri”. Aceste ţinuturi au zămislit şi alte mari personalităţi ale culturii româneşti: partriarhul Nicodim Munteanu, scriitorul Dumitru Vacariu, pictorul Gheorghiţă Vasile  şi profesorul Ilie Gheorghiţă.

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind precedat de patriarhul Miron Cristea şi urmat de patriarhii: Iustinian, Iustin şi Teoctist şi Daniel-actualul patriarh al B.O.R.

Patriarhul Nicodim (Nicolae) Munteanu s-a născut la 6 decembrie 1864 în comuna Pipirig, pe vremea lui Al. I. Cuza, fiind contemporan cu: Gh. Asachi, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu etc. Părinţii săi, Vasile şi Varvara Munteanu (tatăl ardelean de origine, iar mama munteancă), erau ţărani cu stare care ţineau un munte întreg sub poalele Ceahlăului, unde îşi păşteau turmele de oi şi aveau stânele. Ei s-au călugărit spre bătrâneţe, tatăl la Mănăstirea Neamţ, iar mama la Mănăstirea Agapia, dânduli-se numele Varnava şi, respectiv, Mitrofana .

Crescut laolaltă cu părinţii şi ciobanii, la vatra de grai şi suflet românesc, tânărul Nicolae Munteanu porneşte cu încredere pe cărarea cea luminoasă, dar plină de spini a cărţii.  A absolvit şcoala primară la Pipirig şi Târgu Neamţ cu media 10.  După terminarea şcolii primare directorul şcolii a insistat pe lângă părinţii lui să-l dea la şcoală mai departe. Tot timpul şi-l petrecea citind cărţi, chiar şi în timpul nopţii, fiindcă tatăl lui se plângea vecinilor  spunând că:”Nicolae ceteşte toată noaptea până se termină gazul în lampă.”         

Într-una din zile aflându-se cu oile pe Muntele Domesnic şi citind permanent Psaltirea şi alte cărţi de rugăciuni nu a observat că oile au intrat într-o plantaţie de brad şi au fost luate de pădurar la Ocolul Silvic. Nu s-a întors acasă, ci s-a îndreptat spre Mănăstirea Secu unde era cunoscut de stareţ întrucât duminicile şi sărbătorile cânta la strană şi citea rugăciunile din timpul slujbei.

Stareţul, ca de obicei, l-a primit şi i-a promis că va lua el legătura cu familia; a doua zi, duminică fiind, stareţul l-a trimis la strană ca întotdeauna.  Coincidenţa a făcut ca în acea duminică  să ia parte la slujbă şi mitropolitul Moldovei de atunci, Iosif Naniescu, care, impresionat fiind de talentul acestui tânăr, l-a luat la Iaşi si l-a înscris la seminarul „Veniamin Costache”, seminar pe care l-a absolvit, ca şef de promoţie, cu media 10.    

Aceste rezultate l-au determinat  pe mitropolitul Naniescu ca în anul 1890 să-l trimită pe cheltuiala Mitropoliei la Academia teologică „Petru Movilă” din Kiev. La această vatră a tradiţiei bisericeşti şi-a desăvârşit învăţătura timp de aproape cinci ani. În vacanţa anului 1894, petrecută în Moldova, a intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ, primind numele Nicodim, şi a fost hirotonisit ierodiacon. În 1895, când a obţinut licenţa în teologie, a fost invitat să rămână în Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară. Dragostea lui pentru neamul din care se ridicase şi veneraţia fată de mitropolitul Iosif Naniescu, l-au îndemnat să nu primească invitaţia atât de măgulitoare si a părăsit Kievul, pentru a reveni la Iaşi. Întorcându-se între ai săi, cu o temeinică pregătire teologică şi aleasă cultură bisericească, în 1896 a fost hirotonisit ieromonah (preot călugăr) si numit mare ecleziast şi predicator al catedralei mitropolitane din Iaşi.

Între anii 1902-1909 este arhiereu-vicar la Episcopia Dunărea de Jos şi director al Seminarului teologic din Galaţi, iar intre 1909-1912 este numit arhiereu-vicar la Mitropolie (Iaşi).
În 1912, în urma unor frământări ce tulburaseră liniştea Bisericii, tânărul arhiereu Nicodim a fost cerut mitropolit la Bucureşti. Refuză însă această înaltă slujire, dar acceptă scaunul Eparhiei Huşilor, socotindu-l mai potrivit pentru el. Ca episcop de Huşi, a restaurat palatul episcopal, a renovat catedrala, a înfrumuseţat parcul şi grădina reşedinţei şi a introdus ordinea şi disciplina în cler.

După revenirea Basarabiei la Patria-mamă(28 martie 1918), în iunie acelasi an, ca locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, i s-a încredinţat conducerea şi reorganizarea Bisericii din această provincie. În decembrie 1919 revine la Huşi, unde păstoreşte până la 31 decembrie 1923, când se retrage la metania sa de la Neamţ.
În 1925 a înfiinţat un seminar monahal, mutat, în 1928, la Cernica şi o şcoală pentru fraţii din mănăstire.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române şi proclamat ”Doctor honoris causa” al Universităţii din Cernăuţi.

În ianuarie 1935 a fost chemat să păstorească în scaunul Mitropoliei Moldovei. Ca mitropolit, a strâns fonduri pentru repararea catedralei şi pentru construirea unui edificiu destinat cancelariei eparhiale, iar la Mănăstirea Neamţ a ridicat casa arhierească şi actuala clădire a Seminarului teologic şi a reutilat tipografia.

La 30 iunie 1939, Marele Colegiu Electoral Bisericesc îl alege patriarh. Anii păstoririi sale ca patriarh au fost ani de zbucium, de muncă şi de răspundere.
A contribuit cu toate puterile sale la construirea bisericii din centrul Pipirigului numită”Catedrala Munţilor” sau „Catedrala Patriarhilor”.

Era un povestitor încântător şi un vorbitor bisericesc interesant şi plăcut. Nu citea cuvântarea niciodată, ci vorbea liber, făcând astfel dovada agerimii minţii. Mihail Sadoveanu spunea despre patriarhul Nicodim:”O perlă minunată din colierul virtuţilor patriarhului Nicodim a fost modestia” sau „…înalt în simţire cât Ceahlăul, adânc în gândire cât fundul mării  .”

La 27 februarie 1948 a trecut  în lumea drepţilor fiind înmormântat cu tot ceremonialul cuvenit în Catedrala Patriarhală, lângă patriarhul Miron Cristea.

Opera scrisă a Patriarhului Nicodim

Opera scrisă a Patriarhului Nicodim este foarte însemnată. A răspândit cu însufleţire  învăţăturile ziditoare de suflet, prin mii de pagini scrise sau tălmăcite de el în grai curat românesc. A publicat, în lunga sa carieră de scriitor bisericesc, o întreagă bibliotecă creştină, neobişnuit de bogată şi de variată, pe care a intitulat-o, simbolic, „Ogorul Domnului”.
Colecţia „Ogorul Domnului” (35 de volume) formează aproape o enciclopedie teologică. În ea figurează deopotrivă istoria biblică şi istoria creştină, cuvântul sfintei Scripturi şi literatura patristică, biografii şi opere de viaţă creştină, literatură religioasă şi omiletica (aceasta cuprinde o lungă serie de predici şi cuvântări). Nu lipsesc nici cele cu un conţinut şi o destinaţie specială precum cele adresate tineretului şcolar. În ele sunt prezentate adevărurile şi îndatoririle creştine fundamentale, precum şi tâlcuri de mare folos pentru credincioşi: Sfânta Liturghie, Tatăl nostru, Crezul, cele nouă  fericiri, cele zece porunci.

Un interes teologic deosebit prezintă, în această colecţie, volumele privitoare la istoria biblică, viaţa lui Iisus Hristos, viaţa şi opera Sf. Apostol Pavel, primele zile ale creştinismului etc. În 1913, în colaborare cu alţi autori, a alcătuit „Mica Biblie”, dând la îndemâna credincioşilor cuvântul Evangheliei în veşmântul curat al limbii româneşti.
Colecţia „Ogorul Domnului” este astfel un bogat depozit de cunoştinţe, de fapte şi de îndemnuri creştine, în care ştiinţa şi viaţa practică sunt cinstite şi socotite îndatoriri sfinte în ogorul Domnului.

Pe lângă colecţia „Ogorul Domnului”, opera scrisă a Patriarhului Nicodim cuprinde şi o altă serie de lucrări: vreo patruzeci de volume şi broşuri, unele apărute în mai multe ediţii, toate slujind aceluiaşi scop religios-moral al instruirii şi edificării credincioşilor. În fruntea lor stă cu cinste, într-o bună traducere, Noul Testament (cinci ediţii) însoţit de un interesant Studiu introductiv şi urmat de Arătare cum se citesc apostolii şi Evangheliile în toate zilele anului. De asemenea, Patriarhul Nicodim a fost un colaborator preţios la traducerea Bibliei, ediţia Sfântului Sinod din 1935, împreună cu Preoţii -profesori Gala Galaction şi Vasile Radu.

Seria cărţilor religioase ale Patriarhului Nicodim prezintă aceeaşi bogăţie şi variaţie de subiecte şi materii, ca şi colecţia „Ogorul Domnului”. Dintre acestea fac parte cărţi biblice tipărite separat, carte de rugăciuni, Călăuza creştină la biserică, vieţi de sfinţi şi frumoase povestiri cu caracter religios-moral, potrivite pentru îndrumarea şi zidirea creştină a cititorilor. Între aceştia, se bucură de atenţie şi cărţilor dedicate celor mici, prin istorioare morale scrise pe înţelesul şi pentru folosul lor sufletesc. Bogata operă scrisă a Patriarhului Nicodim constă în lucrări originale, prelucrări şi traduceri; traducerile formează, după numărul şi importanţa volumelor, cea mai mare parte a operei sale. El a înţeles şi  săvârşit  un lucru firesc şi necesar în literatura noastră teologică şi bisericească.

Bun cunoscător al limbii ruse, în care este scrisă cea mai bogată literatură teologică, Patriarhul Nicodim a ales şi a tradus opere de mare valoare, recunoscută în anii primei jumătăţi de secol XX.
Prin munca sa de câteva decenii, ne-a lăsat numeroase traduceri, o colecţie de nume şi de opere însemnate, dăruite limbii şi literaturii noastre, printr-o muncă asiduă de zi şi de noapte, până la sfârşitul vieţii sale de peste 83 de ani.