Denumirea comunei Pipirig provine de la planta de apă ,,pipirig” care creştea din abundenţă pe teritoriul comunei. Deși unii locuitori au afirmat că denumirea comunei ar proveni de la familia Pipirigeanu, mocani veniţi din zona Prundul Bârgăului (imigrarea masivă a zonei este amintită şi de Ion Creangă când afirma că bunicul său, David Creangă, împreună cu alţi mocani ardeleni ,,s-au tras cu bucatele încoace”, din cauza persecuţiilor religioase-încercarea de convertire la catolicism), această afirmație nu este corectă, deoarece familia Pipirigeanu a sosit pe plaiurile pipirigene mult mai târziu, când comuna era deja populată, iar denumirea apărea în diverse documente.

Prima menţiune a comunei Pipirig, ca toponim, apare în documente din 12.03.1437 în care este menţionată ...gura Pipirigului...ca limită a moşiei ,,Munţii” donată de Ilie Voievod, mănăstirii Neamţului. Este vorba de pârâul Pipirig care după C.D.Gheorghiţă (expusă în ,,Dicţionarul Geografic al judeţului Neamţ” – 1890) izvorăşte de sub muntele Hălăuca. De la acest pârâu se pare că şi-a luat numele şi satul. Altitudinea cea mai joasă este râul Ozana, 500m, iar cea mai mare , vârful muntos Bivolu, 1528m.
Apele Pipirigului sunt: Branu, Domesnic, Mihăeţi, Pluton, Agăpeni, Cotnărel, Doliţa, Dolia, Cracu Mare, Cracu Mic, Mânzatu, Izvor, Pîrâul Străjii, Dobreanu, Dobrenaşu, Carpenul.

Cea mai veche atestare, probabil, este pe la 1439, când urmaşul lui Alexandru cel Bun, face danie mănăstirii Neamţului şi aminteşte de Chiţigaia şi Pipirig. O altă atestare ar fi pe la 1473 printr-un ,,document de întărire” din vremea lui Ştefan cel Mare unde apare pomenită ,,Fântâna lui Pipirig”, pe care unii autori o identifică cu actualul Pipirig.
Satul Boboieşti apare în primul document scris găsit care este un fel de contract dat de Mănăstirea Râşca, la 09.04.1804 (9 aprilie 1804), prin care se arendează satului de către mănăstire suprafaţa de teren pentru păşunat vitele. Pe atunci, Valea Neamţului, Hălăuca, Cotnărel, Bompa, erau proprietăţile Mănăstirii Râşca. La sfârşitul sec.al XVIII-lea, zona este invadată de familii din Ardeal care înfiinţează cătune ca Agăpeni, Cujbeni, Boboieşti, Pâţâligeni.


Comuna Pipirig este formată din următoarele sate:
Leghin s-a constituit prin anii 1956-1958, locuitorii satului fiind strămutaţi cu ocazia construirii lacului de acumulare Bicaz.
Stânca – denumirea provine de la stâncile Dobreanu şi Dobrenaşu, satul are în componenţă un număr mare de romi, proveniţi, la origine, din războaiele evului mdiu, fiind robi pe moşiile mănăstirilor.
Pâţâligeni – denumirea provine de la familia Pâţâliga, care predomină în acest sat.
Pipirig (Popeni) – în catagrafia din anul 1774 este menţionat satul Popeni (actualmente centrul comunei Pipirig) cu 38 de familii ce aparţineau mănăstirii Neamţ. Numele venea de la mulţimea pivelor de bătut sumani, ce aparţineau preoţilor mănăstirii.
Boboieşti – denumirea satului provine de la familia Baboi care sunt la origine din Sadova, Câmpulung, întemeindu-se acest sat pe la anul 1775; cătunul Dolea a acestui sat a aparţinut de comuna Farcaşa în jurul anului 1900.
Dolheşti – denumirea satului provine de la familia Dolhescu care predomină în acest sat.
Pluton – denumirea satului ar avea la origine două variante:
-denumirea satului ar proveni de la ,,plotun”, care în limba slavă înseamnă cerb, adică ar fi existat foarte multe cervidee în zonă;
-cealaltă variantă susţine denumirea de la un pluton de oşteni lăsaţi de Petru Rareş în timpul retragerii sale, o parte din oşteni stabilindu-se în acest sat. De amintit că popasul Petru-Vodă poartă numele acesta tot de la domnitorul Petru Rareş, unde ar fi poposit cu aceeaşi ocazie a retragerii sale.


Ştiaţi că...
-Introducerea transportului în comun a fost în anul 1958, pe traseul Pipirig-Tg.Neamţ;
-Locul instalării primului post telefonic a fost la Sectorul de Exploatare Forestieră, Primărie şi Ocolul Silvic. Nu se cunoaşte data.
-Data înfiinţării oficiului local de poştă nu se cunoaşte, iar a oficiului local telefonic în 1950.
-Primul aparat radio a fost instalat la Simina Ion, satul Pluton, în anul 1910, iar primul televizor a fost instalat la Sectorul de Exploatare Pipirig, în anul 1966.
-În timpul celui de-al doilea război mondial, s-au dat lupte grele pe teritoriul comunei Pipirig, urme ce se văd şi astăzi (tranşee, a existat şi un cimitir rusesc).
-În 1843 a avut loc o răzvrătire a locuitorilor, împreună cu cei din comuna Hangu, împotriva vătafului, fiul ispravnicului de Neamţ.
-În 1864, se ia moşia de la mănăstiri, se împarte locuitorilor Pipirigului, ca fâneţe.
-Pe la 1894, a fost în Pipirig o mică ,,burzuluială”, din cauza purtării neomeneşti a primarului; la o săptămână de la aceasta s-au efectuat arestări a unor locuitori ca: Ilie Maxim, Alexandru Atodiresei, ducându-i la Piatra Neamţ.


Lăcaşurile de cult existente în comuna Pipirig sunt:
-Biserica ,,Sf.Niculae”, denumită ,,Catedrala munţilor”, în centrul comunei Pipirig, cu hramul Sf.Niculae, a fost construită între anii 1924-1950, ctitorită la 1950, de patriarhul Nicodim, sfinţită de patriarhul Iustinian;
-Biserica satului Popeni, cu hramul Sf.Nicolae, data ctitoriei – 1907, a fost ctitorită de călugării de la M-rea Neamţ şi enoriaşi, valori de patrimoniu, cu icoane cu valoare istorică, mormântul lui David Creangă, clopotul făcut de Ciubuc, rudă îndepărtată a lui Ion Creangă. La biserica din Popeni a existat mai înainte o capelă pentru care nu există documente. S-a păstrat locul unde a fost sfânta masă. Se păstrează din fosta capelă patru icoane. Biserica este considerată monument istoric.
-Biserica satului Boboieşti, cu hramul Sf.Vasile, ctitorită la 1829 de enoriaşi; există un monument al eroilor. După anii 1990, s-a construit încă o biserică nouă.
-Biserica satului Pluton, cu hramul Sf.Dumitru, anul ctitoririi 1836, ctitorită de enoriaşi, bierica fiind adusă de la spitalul din Tg.Neamt de unde, cu ocazia construirii spitalului, la care au lucrat meseriaşi din Pipirig, contribuind cu lemn şi piatră cioplită, cuprinde acolo fosta biserică care purta acelaşi hram, fiind donată bisericii Pluton.
-Bierica satului Leghin, cu hramul Sf.Dumitru, adusă din satul Călugăreni, Poiana Teiului, odată cu locuitorii satului strămutaţi, în anul 1959, cu ocazia construirii lacului de acumulare.
-Biserica satului Stânca, biserică din lemn, ctitorită în 1955 de către enoriaşi, cu hramul Sf.Gheorghe.


Meşteşugurile tradiţionale existente în zonă au fost:
-Prepararea caşului – din cele mai vechi timpuri, de amintit ,,brânzăria lui David Creangă”, monument istoric;
-Morăritul, de la sfârşitul sec.al XIX-lea, existau 6 mori pe apă, astăzi mai există una, a lui Pâţâliga Gheorghe, satul Stânca;
-Prelucrarea lânii, dărăcitul, torsul, scămoşatul, sumănăritul – două darace în satul Leghin, ale lui Lipan Vasile;
-Ţesutul lânii – covoare, cuverturi, cergi, ţesute de Zabulic Aurica;
-Cojocăritul – bonzile, cojoacele vechi brodate cu lână în culori, meşteri cojocari, cum ar fi Dolhăscu Neculai;
-Prelucrarea lemnului – în trecut debitarea lemnului se făcea cu ajutorul fierăstraielor pe apă (în număr de două la sfârşitul sec. al XX-lea), mai târziu au apărut şi fabrici de cherestea, a lui Solomon pe Dolea şi Acatrinei Gheorghe, Popeni, pentru care fabrici a fost construită şi o cale ferată Dolea-Mânăstirea Neamţ, 30 km. În prezent, există mai multe gatere mecanice;
-Dulgheritul şi drăniţitul, tâmplărie şi construirea mobilierului, sculptură în lemn;
-Lingurăritul, în satul Stânca, la sfârşitul sec.al XIX-lea avea un număr de 21 de meseriaşi;
-Arderea varului la 1846, cioplitul pietrei pentru construcţii şi monumente funerare (construcţia spitalului de la Tg.Neamţ).